Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaticanul face pace cu Beatles

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Vaticanul încearcă să se întoarcă în timp. La aproape 360 de ani de la punerea lui Gallileo sub acuzare pentru erezie, Biserica Catolică a admis că a greşit când l-a pedepsit pe savant pentru afirmaţia “Pământul se învârteşte în jurul soarelui”. Ieri, după 45 de ani de negare, Papalitatea recunoaşte că afirmaţia lui John Lennon conform căreia “în momentele sale de glorie maximă, formaţia The Beatles a fost chiar mai populară decât Iisus Hristos”, nu este chiar departe de adevăr.

Conducerea Sfântului Scaun recunoaşte valoare controversatei trupe, despre care a afirmat, în repetate rânduri, că, din cauza consumului de droguri şi a blasfemiei, reprezintă un exemplu de antimorală creştină. Declaraţiile Vaticanului au fost publicate în ziarul “L'Osservatore Romano”, alături de reproducerea, pe prima pagină, a imaginilor cu formaţia traversând pe zebră, aşa cum au apărut ele pe coperta albumului “Abbey Road”.

“Este adevărat că obişnuiau să consume droguri; succesul fulminant pe care l-au înregistrat i-a împins către o viaţă plină de excese”, se arată în textul publicat, citat de Daily Mail. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Beatles, mai populară decât Iisus

“Chiar au avut îndrăzneala de a afirma că au fost mai populari decât Iisus. Ascultându-le cântecele, toată această atitudine de dezaprobare adoptată aproape 50 de ani pare lipsită de sens şi îndepărtată. Melodiile lor frumoase, care au schimbat pentru totdeauna muzica pop ne provoacă emoţii chiar şi acum şi dăinuiesc asemenea unor bijuterii de valoare”, se mai precizează în documentul remis de Vatican.

Şi artiştii au credinţă

Giovanni Maria Vian, editorul-şef al “L'Osservatore Romano” este de părere că remarca lui John Lennon demonstrează că şi celebrităţile erau fascinate de Hristos, iar, în fond, afirmaţiile nu sunt chiar aşa de revoltătoare precum s-a considerat iniţial.

Semne

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 45 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°