Desi nu cred deloc ca “monstruoasa coalitie” PSD-PDL e cea mai buna solutie in momentul de fata, am de spus ceva de bine despre Theodor Stolojan, o amintire dinainte de lacrima din 2004 si “Draga Stolo”.
Scena se petrece undeva intre 16 octombrie 1991 si 19 noiembrie 1992, primul guvern Stolojan, la a nu stiu cata venire a minerilor in Bucuresti. Eram ziarist de politic la “Dreptatea” si imi petreceam ziua la Sala Omnia, vechiul sediu al Senatului (si inainte de asta al Comitetului Central), band lapte batut cu raposatii Gheorghe Dumitrascu, Emil Negrutiu si alti senatori. “CC-ul” era inca perceput in chip de centru al puterii, fiindca acolo se intamplasera ultima cuvantare a lui Ceausescu, scena cu elicopterul si alte evenimente in decembrie 1989. Este motivul pentru care la o data neprecizata, cand Miron Cozma si minerii au dat iarasi iama-n Bucuresti ca sa ceara nu mai stiu ce dracu’, de data asta mai putin contondent decat in iunie ‘90 sau toamna ‘91, s-au oprit la deja numita Sala Omnia.
De primit i-a primit nimeni altul decat “draga Stolo”, cunoscut pe vremea aceea sub numele de Teddy Leguma, dupa un editorial al lui Dinescu din “Academia Catavencu”. Scena arata cam asa: Stolojan la prezidiu, cu vreo doi ministri costelivi (pe vremea aia erau mai slabi) dupa el. In stanga, la tribuna de unde urlau Dumitrascu si Vadim lunea, la interpelari - Cozma si sleahta. Bodyguarzi lipsa, SPP-ul de-abia daca se infiintase, in aer era o anumita tensiune electrica, lucrurile ar fi putut degenera oricand intr-un macel. Nu mai stiu cum erau protejati demnitarii pe vremea aceea, dar n-aveai deloc senzatia de securitate si spatiu protejat pe care o ai azi cand trece cate-un Basescu cu girofarul.
In fundul salii, pe langa usi, ca s-o poata sterge prompt la nevoie, erau cativa ziaristi mai cu tupeu, antrenati in iunie 1990, printre care si subsemnat
