Prin pereţii sălii de sport de la Izvorani răzbat seriozitatea, determinarea şi încrâncenarea

Gimnastica a fost şi rămâne o constantă care i-a dus pe români, de-a lungul timpului, pe culmile fericiri. Atrase de succesul Nadiei Comăneci, Laviniei Miloşovici, Andreei Răducan, Cătălinei Ponor sau Sandrei Izbaşa, generaţii de fete şi-au sacrificat copilăria pentru a face parte din cel mai profitabil sistem sportiv din ţară.

Criza ariei de selecţie

Octavian Bellu şi Mariana Bitang, antrenorii naţionalei feminine, muncesc încontinuu în „laboratorul de medalii” şi fac ceea ce ştiu mai bine: produc campioni.

Misiunea tehnicienilor e tot mai grea. Reţeta a rămas aceeaşi: muncă şi disciplină. Ingredientele se găsesc din ce în ce mai rar. La fel ca majoritatea sporturilor olimpice, gimnastica traversează în acest moment o criză a ariei de selecţie. „În România nu a existat o tradiţie, o cultură a sportului. Atunci când am avut succese, a fost vorba despre talent nativ, dublat de multă muncă”, ne spune Octavian Bellu, cel mai titrat tehnician din istoria tuturor sporturilor.

Octavian Bellu pregăteşte deja schimbul de mâine al gimnasticii noastre

Selecţiile încep la vârsta de 6-7 ani

Aflat la Izvorani, împreună cu micuţele gimnaste din lotul de junioare, reputaul tehnician vorbeşte despre activitatea căreia i-a dedicat ultimul sfert de veac. „Gimnastica nu e un sport mai dur decât altele. Aici sunt bine definite noţiunile de disciplină, muncă şi seriozitate. Nu îţi poţi permite momente de relaxare în timpul antrenamentelor. Fetele trebuie să execute exerciţii nenaturale. În alte sporturi te naşti cu abilitatea de a alerga sau de a şuta la poartă. În gimnastică este cu totul altceva”.

Tehnicianul explică ce înseamnă traseul de la o tânără speranţă la un sportiv care ajunge să câştige o medalie olimpică.

„Copiii participă la selecţii în