Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umbra lui Mircea. La conferinta de presa (de Doc)

Publicat in HotNews, miercuri 5 septembrie 2007 ·

”A venit si clipa ca teatrul de umbre prin care un guvern slab si nepopular ramane agatat de putere prin votul nostru, sau si mai grav prin discutii subterane reale sau imaginare, trebuie sa inceteze.” (Mircea Geoana)

Oare cine-or fi umbrele astea al caror teatru i se pare atat de grav presedintelui PSD? Una din ele se vede (nu?) chiar in imagine, la stanga dlui Geoana, parand oarecum plictisita. Sa-i spunem la asta umbra reala, de vreme ce discutia se poarta in termeni de parte reala si parte imaginara (dovada ca e complexa).

Cealalta umbra, cea imaginara, nu se vede in imagine - ca doar nu m-oi referi la Titus Corlatean. Cealalta umbra se iveste uneori pe un perete din Camera Deputatilor, in prezenta presedintelui acestui for:

Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, s-a intalnit marti dimineata la Parlament, cu Viorel Hrebenciuc. Potrivit unor surse PNL si PSD, cei doi au discutat despre posibilitatea participarii social-democratilor la guvernare prin atribuirea unui numar semnificativ de ministere.

Totusi, Olteanu a negat ca la intalnirea pe care a avut-o cu Hrebenciuc a discutat despre o intelegere PSD-PNL. Olteanu sustine ca a discutat cu liderul deputatilor PSD despre alegerea presedintelui de la TVR. (Hotnews)

Presedintele PSD a mai declarat, dupa discutii (subterane) cu membrii grupurilor parlamentare ale partidului, ca motiunea - care, suntem asigurati, va fi depusa! - mai trebuie sa astepte pana cand PSD va negocia cu toate formatiunile din parlament obtinerea unei majoritati.

“Am decis sa finalizam textul motiunii de cenzura pentru a avea o baza de discutie cu celelalte partidele parlamentare. De pe urma discutiilor pe care le vom initia vom incerca sa obtinem sustinerea pentru trecerea motiunii.” (Mircea Geoana, preluat de Realitatea TV)

Ma intreb - malit

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°