Un hoţ din Marea Britanie este căutat de poliţie după ce a încercat să jefuiască o bancă prefăcându-se că este client şi aşteptând la coadă pentru a-i veni rândul, informează Daily Mail.
Casierii băncii Lloyds TSB din Manchester au presupus că el este doar un client obişnuit, dar în momentul în care s-a apropiat de ghişeu, acesta le-a dat casierilor un bilet scris de mână, în locul cardului.
Pe bilet era scris cu litere de tipar următorul mesaj - "Acesta este un jaf. Nu spuneţi şi nu faceţi nimic! Umpleţi geanta cu bancnote de 20 şi de 50 de lire. Am un pistol în mâna dreaptă! Grăbiţi-vă".
Hoţul i-a dat apoi casierei, în vârstă de 23 de ani, o geantă. Aceasta i-a spus că trebuie să vorbească mai întâi cu managerul băncii, dar în loc să facă acest lucru, ea a vorbit un coleg căruia i-a explicat ce se întâmplă şi care a sunat imediat la poliţie.
După câteva minute în care casiera nu s-a întors la ghişeu, hoţul a realizat că urma să fie prins şi a plecat din bancă fără niciun ban, cu doar trei minute înainte să ajungă acolo echipajul de poliţie.
Autorităţile locale au făcut public atât biletului, cât şi o fotografie a hoţului, surprinsă de camerele de supraveghere, cerând astfel ajutorul populaţiei pentru a-l identifica pe hoţ.