Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Supremă a Rusiei constată neregularităţi în procesul membrelor Pussy Riot

Publicat in Romania Libera, joi 12 decembrie 2013 ·

Curtea Supremă a Rusiei a constatat neregularităţi în ceea priveşte condamnarea la doi ani de închisoare a membrelor grupului punk rock, Pussy Riot, Nadezhda Tolokónnikova şi María Aliójina, informează El Mundo, citând agenţia rusească de ştiri, Interfax.

Acestea au fost arestate în februarie, iar Tribunalul din Moscova le-a condamnat la doi ani de închisoare după ce le-a găsit vinovate de "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", în urma unui proces intens mediatizat pe plan internaţional.

Membrele grupului au interpretat "o rugăciune punk" în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în care i-au cerut Sfintei Fecioare să "îl alunge pe Putin" de la putere. Conform judecătoarei Marina Syrova, acestea "au încălcat ordinea publică" şi au adus "ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor", fără să îşi exprime apoi regretul pentru fapta comisă.

Citeşte şi: Justiţia rusă a respins cererea de eliberare anticipată a uneia dintre membrele trupei Pussy Riot

Curtea Supremă a Rusiei a susţinut că aceste neregularităţi constituie motive suficiente pentru a modifica sau suspenda condamnarea.

În acest moment, Tribunalul din Moscova trebuie să se reunească pentru a studia decizia instanţei superioare în cazul celor de la Pussy Riot.

Anunţul vine la scurt timp după ce publicaţia Rusia Today a anunţat că preşedintele Vladimir Putin vrea să amnistieze 25.000 de deţinuţi. Printre cei care vor beneficia de acest ordin se numără membrele Pussy Riot, dar şi activiştii Greenpeace arestaţi în septembrie pentru un protest pe o platformă petrolieră rusească.

Curtea Supremă a Rusiei a constatat neregularităţi în ceea priveşte condamnarea la doi ani de închisoare a membrelor grupului punk rock, Pussy Riot, Nadezhda Tolokónnikova şi María Aliójina, informează El Mundo, citând agenţia rusească de ştiri, Interfax.

Acestea au fost ar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 11 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°