Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grzelak: „Nu îngenunchez în faţa lui Becali“

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Pentru că a intrat în conflict cu patronul roş-albaştrilor, polonezul Grzelak a fost trimis la Steaua II, dar nu joacă nici acolo. Mijlocaşul împrumutat până în vară de la Skoda Xanthi nu şi-a mai încasat salariul de şase luni, iar clubul a „uitat“ să-i mai plătească şi chiria.

Trecut de câteva luni bune pe linie moartă, la intervenţia lui Gigi Becali, Rafal Grzelak pare să se fi consolat cu gândul că va petrece returul printre puştii de la echipa a doua.

Mijlocaşul a efectuat întreaga pregătire de iarnă la „satelit", sub comanda lui Leo Strizu, dar n-a prins decât rareori primul „11" în amicale. Totuşi, este foarte posibil ca fotbalistul în vârstă de 28 de ani să fie folosit în derby-ul de duminică dintre Steaua II şi Dinamo II. Grzelak este convins că Gigi Becali este singurul vinovat pentru situaţia sa şi aşteaptă să-şi încaseze ratele restante pentru a putea pleca din România.

„De şase luni n-am mai văzut niciun ban, până şi chiria trebuie să mi-o plătesc din buzunarul meu. Vreau să plec, dar n-am cum să renunţ la bani şi nici nu voi cădea în genunchi în faţa lui Gigi Becali. Pentru el poate nu e vorba de o sumă mare (n.r. - 60.000 de euro), dar pentru mine este! Până când îmi voi primi drepturile, voi rămâne la Steaua II, deşi nu pot să spun că mă încântă să joc în divizia secundă", s-a confesat internaţionalul polonez unor apropiaţi. În prima jumătate a sezonului, Rafal Grzelak a evoluat în 13 meciuri pentru Steaua în toate competiţiile, reuşind să marcheze un gol şi să ofere trei pase decisive.

În ciuda faptului că au fost transferaţi după interminabile runde de negocieri, Stelios Parpas, Gora Tall şi Pepe Moreno se dovedesc a fi mai degrabă soluţii viabile pentru echipa secundă a clubului din Ghencea. Cei trei au fost trecuţi pe lista de fotbalişti pe care Leo Strizu se va putea baza în returul Ligii a II-a, alături de alte nume din lot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 56 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 33 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 12 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 40 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum o ora
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°