Din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină în procesul adopţiei, unii adulţi sunt dispuşi să recurgă la orice măsură.
În Republica Moldova orfelinatele sunt pline. Fiecare copil doreşte să-şi găsească o familie. Dacă intri într-o astfel de instituţie, ţi se frânge inima de durere când se adună toţi în jurul tău şi strigă: "Mama, ia-mă acasă". Procesul de adopţie durează însă câţiva ani, pe unii făcându-i să renunţe. Iar copiii rămân cu inima frântă. Iarăşi n-au avut noroc…
Valentina şi Mihai s-au căsătorit încă pe când erau pe băncile facultăţii. Tot atunci, în urma unui examen medical, doctorii au depistat că femeia nu poate avea copii. Deşi au urmat ani buni de tratament în ţară şi peste hotare, diagnosticul dat de medici a fost unul decisiv. După 15 ani de căsnicie, au hotărât să adopte un copil, pentru a avea cine le zice mamă şi tată. Iniţial, nu s-au gândit că adopţia este atât de anevoioasă. "Mă gândeam că e un proces dificil, dar nu în măsura în care să treacă atâta timp până a lua copilul în familie", spune Valentina. Anii de aşteptare nu au fost unica greutate cu care au trebuit să lupte. "Au vrut să ne dea un copil bolnav de SIDA. Noi însă ne doream un copil sănătos. Destul suferisem până atunci", povesteşte femeia.
În cele din urmă, au înfiat un băieţel care nu avea încă un anişor. La început au avut permisiunea să-l ia acasă doar pentru două luni, pentru a vedea dacă copilul se simte bine în familia lor. Adopţia finală a urmat însă după ce fuseseră nevoiţi să plătească, să dea şpagă bani grei, pentru a primi un copil sănătos, ales de ei şi nu de o comisie care vroia sa scape de "încă un caz nerecuperabil". Şi pentru că altfel simţeau că pierd şansa de a lua băiatul pe care-l îndrăgiseră deja. Astăzi se simt bine în postura de părinţi, doar că, spun ei, e mai greu când nu au posibilitatea să dea naştere unui micuţ. "Dacă o
