Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Martin, preşedinte ANAT: Turismul românesc creşte in 2009 cu 20%

Publicat in Capital, miercuri 20 mai 2009 ·

În plină criză economică, turismul românesc creşte. Şi nu oricum, ci cu 20%, un procent excelent chiar şi pentru perioade de boom economic. Estimarea, care aparţine Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), ia în calcul atât evoluţia din primele luni ale acestui an, cât şi promovarea de care se bucură turismul autohton. În plus, potrivit unui studiu făcut de ANAT în rândul tour-operatorilor locali, România conduce detaşat în topul celor mai solicit

În plină criză economică, turismul românesc creşte. Şi nu oricum, ci cu 20%, un procent excelent chiar şi pentru perioade de boom economic. Estimarea, care aparţine Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), ia în calcul atât evoluţia din primele luni ale acestui an, cât şi promovarea de care se bucură turismul autohton.

În plus, potrivit unui studiu făcut de ANAT în rândul tour-operatorilor locali, România conduce detaşat în topul celor mai solicitate destinaţii de vacanţă de către ...români. Pe următoarele locuri în topul preferinţelor găsim Grecia, Turcia, Bulgaria, Tunisia şi Spania.

Turismul de incoming, cel care vizează numărul clienţilor din străinătate care şi-au rezervat sejururi în România, va suferi din cauza crizei economice, întrucât circulaţia turistică s-a limitat pe plan internaţional. “Noi lipsim de pe harta destinaţiilor turiştilor străini. Nu suntem nici pe locul cinci, nici pe zece, în topul preferinţelor lor ca destinaţie de vacanţă”, a declarat Corina Martin, preşedinte ANAT. Totuşi, două agenţii de turism din Germania au în ofertă sejururi în România, iar, pentru acest an, un tour-operator belgian a anunţat, conform preşedintelui ANAT, un număr de circa 4.000 de turişti belgieni.

Zborurile charter, planificate cu prudenţă

Dacă în anii anteriori agenţiile de turism îşi permiteau să efectueze zboruri charter cu un n

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°