La Cluj sunt 598 de posturi vacante, dar niciunul pentru absolvenţii de studii superioare. La nivel naţional numărul posturilor vacante a crescut cu peste 1.200, de la 6.169 câte erau duminica trecută la 7.380 astăzi. Cele mai multe locuri de muncă sunt în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi Călăraşi.
Judeţul Cluj nu are niciun post pentru studii superioare. Posturile disponibile sunt pentru zidari, spălător vehicule, sculer matriţer, secretară.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 589 locuri de muncă, cele mai multe pentru: ingineri şi subingineri, programator (31), asistent medical generalist şi inspector asigurări (câte 29), farmacist şi formator (câte 14), director vânzări şi economist-şef (câte 10).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 6.791 locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (1.013), muncitor necalificat în industria confecţiilor (675), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (564), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (184) şi vânzător (178).
Cele mai multe posturi vacante sunt în: Braşov (654), Iaşi (601), Cluj (598), Bucureşti (513), Timiş (373), Călăraşi (366), Mureş (307), Vâlcea (302), Ilfov (239), Arad (231), Hunedoara (219), Dolj (203) şi Harghita (196).
Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt Ialomiţa (patru), Caraş-Severin (13), Tulcea (23), Mehedinţi (31), Galaţi (32), Olt (33), Suceava (41), Buzău (45), Botoşani (54), Constanţa (69), Girugiu (73), Gorj (76), Teleorman (81), Covasna (86), Sălaj (89), Alba (90).