Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Borcea: "«Pietonii» nu mai joacă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 3 august 2009 · ·

Adrian Cristea şi Ianis Zicu au fost exilaţi pe banca de rezerve. Primul vrea să plece, dar Dinamo nu-l cedează sub 2 milioane de euro

Borcea a lăudat prestaţia "cîinilor" la Craiova, dar pe vedetele Adrian Cristea (25 de ani) şi Ianis Zicu (25 de ani) i-a demolat! Intraţi după pauză pe cele două benzi, în locurile lui Torje şi Boştină, cei doi l-au scos din minţi pe Borcea pentru că au frînat jocul.

"Ăştia se plimbă pe teren? Sînt pietoni! N-or fi aflat că a început campionatul? Eu nu ştiu cum să fac rost de bani să le plătesc salariile şi ei sînt aşa de relaxaţi de parcă ar fi la «Gala Hagi» sau la «Zidane şi prietenii»", s-a revoltat Borcea la "oficială", dînd nervos din mîini.

Şeful "cîinilor" i-a criticat dur şi în public: "Cine nu aleargă va fi rezervă sau va sta în tribună! Nu mai merge să se joace fotbal ca pe vremea lui nea Gicu Dobrin, de amorul artei. Cine nu aleargă nu mai rezistă în fotbalul actual".

Apropiaţii lui Adrian Cristea afirmă că mijlocaşul nu-şi mai dă interesul pentru echipă, fiind nemulţumit de salariu, 70.000 de euro pe an, şi de tratamentul la care-l supun fanii. "Vrea să plece de la Dinamo, nu mai are motivaţie, se vede că nu mai are tragere de inimă să alerge", spun persoane din cercul său de prieteni. Roş-albii cer două milioane de euro pe Cristea.

200 de metri în 45 de minute!

"«Hagi» o să trăiască 100 de ani la bioritmul lui, nu-l scoate nimeni din ale lui", se amuză dinamoviştii pe seama lui Cristea. Într-unul din amicalele verii, Bonetti a măsurat cît a alergat mijlocaşul în 45 de minute, iar rezultatul i-a bulversat pe el şi pe oficiali: 200 de metri într-o repriză!

"Asta e viteza mea"

Anul trecut, la un antrenament al "naţionalei", fostul selecţioner Piţurcă a dialogat cu Adrian Cristea:

- Auzi? Tu ai şi altă viteză în afară de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 16 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Au vrut să scape de încorporare și au sfârșit înecați în Tisa. Cadavrele a trei ucraineni, găsite la graniţa cu România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, care au încercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsiți înecați în râul Tisa, la graniţa cu România, au anunţat marţi, 7 mai, poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP. Râul este folosit frecvent de cei care încearcă s

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°