Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost prinşi ucigaşii adolescentului român înjunghiat la Torino

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Poliţiştii italieni au arestat, marţi seară, doi suspecţi în cazul uciderii unui adolescent de origine română, George Munteanu, înjunghiat mortal pe 30 ianuarie, într-un parc din oraşul italian Torino.

Suspecţii, doi fraţi în vârstă de 17 şi respectiv 26 de ani, cetăţeni români, au fost prinşi în locuinţa mamei lor dintr-o suburbie a oraşului Torino. În momentul în care au intrat poliţiştii în casă, cei doi stăteau ascunţi într-o cameră, cu lumina stinsă.

Poliţiştii nu au găsit deocamdată arma crimei şi nici nu au stabilit cu certitudine care dintre suspecţi i-a aplicat lovitura mortală lui George Munteanu.

Tinerii arestaţi sunt din Bacău. Cel mai mare se află de trei ani în Italia şi lucra ca zugrav, iar cel mai mic a venit în urmă cu 10 ani, odată cu mama lui, care mai are încă trei copii şi trăieşte în concubinaj cu un italian, potrivit anchetatorilor.

La identificarea suspecţilor au ajutat şi nişte imagini surprinse de camerele de supraveghere de pe stradă, cu puţin timp înainte de crimă, în care apar cei doi fraţi.

Familia victimei a declarat, pentru Adevărul.it că nu-şi doreşte o răzbunare violentă a morţii lui George. "Fac un apel tuturor celor care l-au cunoscut pe George să nu caute răzbunarea personală ci să lase justiţia să-şi facă treaba", a spus mama victimei.

Trei români au relatat poliţiei că au văzut doi români care s-au urcat sâmbătă seara în autobuz. „Erau foarte agitaţi şi se certau în româneşte. «Ce ai făcut? Am să mă duc la puşcărie din cauza ta!», a spus unul. Românii au înţeles imediat că ceva nu era în regulă cu cei doi. A doua zi, când au aflat ce se întâmplase, au hotărât să se ducă la poliţie pentru a depune mărturie", au menţionat cei trei martori.

Cei doi s-au dovedit a fi asasinii lui George Munteanu, 15 ani din Vaslui. S-au apropiat de el cerându-i o ţigară. Băiatul a explicat c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°