După aproape trei ore de rugby de şcoală, la televizor, sâmbătă, în ultima etapă a Turneului Celor Şase Naţiuni, îmi aduc aminte de meciurile noastre cu Georgia şi Rusia sau viceversa, vorba, cu alte personaje, a pedagogului de şcoală nouă din Caragiale, şi mă apucă o tristeţe indimenticabilă, vorba poetului de şcoală veche, Topârceanu.

Văd că nu ne mai prieşte nimic în sportul cu ghiuleaua ovală. Nici şcoala neozeelandeză, nici şcoala franceză. Ne rămâne întrebarea „Ce-i de făcut?” pe care ne-o punea cu ani în urmă şcoala rusă a lui Cernîşevski. Avem nevoie de o hartă a marilor şcoli din rugby ca să învăţăm o lecţie nouă. Asta, cu condiţia să se fi născut antrenorul în stare să ne facă să renaştem în rugby.

Deşi bătută pară (fructul cu pricina e mai aproape decât mărul de forma mingii de rugby), până şi Italia a înscris un eseu superb unei Franţe puse pe dres busuiocul. Şi, dacă e să aleg, prefer un 8-50 încasat de la Chabal & comp., după un meci suportabil, chiar şi unor improbabile victorii cu Georgia şi Rusia sau viceversa, după nişte meciuri insuportabile. Întrebat ce părere are după catastrofa de pe Camp Nou din liga Campionilor, Karim Benzema a spus: „Catalanii joacă un fotbal de pe altă planetă”. Mă uitam la meciul Ţara Galilor - Irlanda, care era departe de a fi la fel de spectaculos cum fusese Franţa - Anglia, şi îmi ziceam despre rugbyul de pe ţărmurile Canalului Mânecii exact ce zicea fotbalistul de la Lyon despre fotbalul de dincolo de Pirinei.

Cele două ligi rugbistice din Europa aparţin de două planete cu gravitaţii diferite. Mingea se loveşte diferit, se rostogoleşte diferit, se înhaţă diferit, trece diferit printre buturi. Nu ştiu de ce nici antrenorii francezi, nici acela neozeelandez n-au reuşit să-i înveţe rugby pe jucătorii noştri. Poate fiindcă globul pământesc are o gravitaţie diferită prin părţile noastre.