Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa ca un roman: povestea incredibilă a fiului unui primar interbelic al Timişoarei GALERIE FOTO

Publicat in Press Alert, duminică 24 martie 2013 ·

Pentru câteva clipe, Viorel Andraşiu se reîntoarce în timp. Cântecul rusesc Katiuşa îi aduce zâmbetul pe buze şi preţ de trei minute uită de toate suferinţele şi durerile cauzate de vârsta înaintată. “Ne aminteşte de tinereţe”, reuşeşte să spună plin de veselie Viorel cu gândul la momentele frumoase petrecute cu zeci de ani în urmă, pe care le-a păstrat în sufletul său. Are 89 de ani, dar nu şi-a pierdut simţul umorului. “Vorbiţi mai tare că sunt un pic cam surd”, ne răspunde zâmbind domnul Viorel atunci când încercăm să aflăm care este secretul longevităţii sale, şi anume acela că nu a băut şi nu a fumat niciodată. Povestea vieţii sale, cea a fiului unui fost primar al Timişoarei, prieten cu Octavian Goga, este însă demnă de un roman. Rezident al unui azil de lux din Timişoara, Casa Harmonia, Andraşiu deschide ba cu bucurie, ba cu tristeţe cartea amintirilor destinului său fascinant.

Avea 26 de ani când a fost condamnat la închisoare timp de opt ani pentru simplul motiv că era copil de moşier. Asta se întâmpla în în 1950. Viorel îşi aduce aminte cu tristeţe că fusese repartizat ca horticultor în Băileşti, o localitate de lângă Craiova, unde fusese deportat cu familia în Timiş după 1944. A primit ca sarcină să cultive cu grâu o suprafaţă de 50 de hectare. Pentru că şi-a făcut treaba cu brio, organizaţia locală l-a premiat cu 5.000 de lei care „erau bani mulţi pe atunci, dar la scurt timp pe mine şi pe alţi doi ingineri horticoli ne-au ales să facă proces la căminul cultural pentru că suntem duşmani ai poporului, dar de fapt ne-au arestat pentru că eram băieţi de moşieri. S-a invocat motivul că nu se va face recolta de grâu, dar a plouat şi s-a făcut mai mult decât era prevăzut”, îşi aduce aminte Viorel Andraşiu.

Printre victimele Canalului

Au urmat trei ani petrecuţi într-o închisoare comunistă folosită ca lagăr de muncă silită de la Canalul Dunăr

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 30 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 29 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 54 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°