1. Cumetria Oprescu - USL e firească şi reciproc avantajoasă. Copil al stângii, Oprescu poate să câştige astfel chiar din primul tur, iar USL se asigură că PDL nu are nicio şansă de victorie în alegerile pentru Primăria Generală.
Problema e că mie, ca bucureştean, puţin îmi pasă de combinaţiile politice ale d-lui. Oprescu. Ceea ce mă scoate din sărite este insistenţa cu care dl. Vorbete General încearcă să ne convingă, debitând glume de bere la 2 litri, că n-are nicio vină în ruşinea internaţională a gazonului de pe Naţional, că nu se pricepe "la iarbă".
Păi, nu trebuie să se priceapă la iarbă, nici la scaunele de plastic, nici la betonul gradenelor, nici la grupurile sanitare. Toate astea le construiesc diferite firme pe care le alege Primăria, prin licitaţie sau atribuire directă. Nu stau eu, cetăţean, să alerg după ele dacă apar defecte, antreprenorul general este cel care girează întreaga construcţie, verificând bonitatea firmelor în cauză şi testând în prealabil rezultatele muncii lor. Câte meciuri-test s-au organizat pe gazonul găunos înainte de meciul România - Franţa?
Alt aspect. Din observaţii personale, ca şofer în zona pasajului Basarab, precum şi din discuţiile cu mulţii mei amici taximetrişti, degajez o constatare neplăcută: frumosul, incontestabil frumosul pod are un trafic mai redus decât cel care ar fi fost de aşteptat pentru a justifica uriaşa investiţie. Ceea ce, pe de altă parte, e "bine", întrucât şi aşa la coborârea în zona gâtuită Titulescu - Banu Manta se creează un dop permanent de circulaţie care ar putea duce la adevărate blocaje. Până când se face autostrada suspendată, poate că ar trebui analizate şi astfel de probleme?
2. A fost legalizat Partidul OTV. Ceea ce, într-un fel, e mai cinstit: şi alte televiziuni se comportă ca nişte partide politice poate chiar mai abitir decât partidul DD, dar nu se duc să se înregis