Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: 1.000 de şoferi au rămas pietoni de la începutul anului

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 ·

Numărul conducătorilor auto care au rămas fără permis s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut. Cei mai mulţi maramureşeni au rămas fără carnetul auto din cauza neacordării priorităţii pietonilor, a consumului de alcool şi a vitezei excesive.

1.027 conducători auto din Maramureş au redevenit pietoni de la începutul anului şi vor trebui să aştepte între 30 şi 90 de zile pentru a putea urca din nou la volanul autoturismului. „Numărul celor care au încălcat legislaţia rutieră şi au fost penalizaţi cu suspendarea temporară a permisului auto aproape că s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut când au fost suspendate numai 584 de permise", a declarat comisarul Ioan Cârlig, ofiţer în cadrul Serviciului Rutier Maramureş.

Cauzele principale

Potrivit statisticilor întocmite de către Biroul Rutier Maramureş, pe primul loc în lista cu motivele care duc la suspendarea permiselor de conducător auto este neacordarea priorităţii către pietoni. „Dacă anul trecut erau numai 135 de asemenea cazuri, anul acesta 353 de şoferi din judeţ au rămas fără permis pentru că n-au oprit la trecerea de pietoni", a explicat comisarul Cârlig. Nici consumul de alcool nu le este străin şoferilor maramureşeni. Din cauză că au băut şi apoi s-au urcat la volan, 108 conducători auto vor fi nevoiţi să circule pe jos în următoarele trei luni. „La capitolul consum de alcool, se pare că stăm mai bine, pentru că anul trecut numărul şoferilor prinşi băuţi în trafic a fost mai mare, 147 faţă de 108 cât au fost până acum", a adăugat ofiţerul.

„Sunt inconştienţi sau teribilişti"

Unul dintre băimărenii care va trebui să-şi pună „la naftalină" cheile de la maşină pentru 30 de zile este Mihai P., de 29 de ani din Baia Mare. N-a acordat prioritate unei mame cu copilul care treceau regulamentar strada şi a rămas fără permis. „Foarte rar stă Poliţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°