Dintre toate atributele, anului 1990 i s-a spus cel mai des "al schimbării". Din alăturarea modificărilor mari şi mici, de suprafaţă sau mai profunde, făcute la centru şi pretutindeni în ţară, s-ar recompune tabloul României postdecembriste.

În cele mai multe cazuri, opiniei publice i-au fost vădite doar schimbările "la vârf". Ameţite de narcoticul schimbării, "masele" au reflectat mai puţin la transformările de structură.

În volumul "De la Karl Marx la Coca-Cola. Dialog deschis cu Alin Teodorescu", Adrian Năstase a încercat să explice cum a gândit să schimbe faţa diplomaţiei româneşti, ce intenţii a avut, câte rezistenţe a întâmpinat, cu ce s-a ales până la urmă România de pe urma strădaniilor din primul an de libertate.

Pe Adrian Năstase nu l-au mulţumit nici instituţia pe care urma să o conducă, nici "înzestrarea cu personal". De altfel, pe vremea lui Ceauşescu se şi spunea că specialiştii cei mai buni lucrau la Secţia de Relaţii Externe a Comitetului Central, nicidecum în Ministerul de Externe. "Nu a fost deloc uşor, a rememorat Adrian Năstase începuturile sale în fruntea diplomaţiei. Structura pe care am găsit-o era complet subordonată factorului politic, nu-şi asuma nici o răspundere, nu circula informaţia considerată negativă, de frica represaliilor... Am spus-o de mai multe ori, sunt mândru de faptul că am reuşit să contribui masiv la reorganizarea activităţii ministerului. A trebuit să mă ocup de o mulţime de treburi, de la cele gospodăreşti, legate de amenajarea sediului, până la cele legate de funcţionarea diverselor direcţii. Îmi aduc aminte, de exemplu, că în iulie 1990 nu existau faxuri în toate ambasadele noastre. De asemenea, misiunile diplomatice nu primeau constant ştiri din ţară, ceea ce le îngreuna vizibil misiunea."

Şeful diplomaţiei şi-a creat mai întâi un grup operativ. "Eu mi-am format la Externe o ech