Poşta Română majorează tarifele din 3 ianuarie 2008 la o serie de servicii poştale interne şi internaţionale.
Astfel, pentru plicurile până în 20 de grame, tarifele vor creşte de la 0,8 la 1 leu, în timp ce trimiterile interne de corespondenţă cu greutate între 21 şi 50 de grame vor fi taxate cu 1,6 lei, faţă de 1,1 lei cât e tariful în prezent.
Corespondenţa cu greutate între 1.000 şi 2.000 de grame va fi taxată cu 7 lei, în creştere cu 10 bani, în timp ce recomandatele interne vor avea o creştere a tarifelor cu 40%, de la 1 la 1,4 lei, iar cele externe vor avea un tarif de 6 lei, faţă de 5,6 cât este în prezent.
Tarifele aplicate pentru coletele interne cresc cu 20%. Astfel, din 3 ianuarie se vor achita 1,2 lei pentru înregistrare şi câte 1,2 lei pentru fiecare kilogram sau fracţiune de kilogram. Şi tarifele pentru coletăria anunţată cresc de la 1,1 lei la 1,5 pentru înregistrare, de la 1,5 la 2 lei pentru primul kilogram şi de la 1 la 1,5 lei pentru următorul kilogram sau fracţiune de kilogram. În cazul distribuirii programate de până în 5 kilograme, Poşta Română va creşte tariful de la 1,5 lei la 2 lei, iar pentru pachetele de peste 5 kilograme preţul se va majora cu 0,5 lei, respectiv la 3 lei. CNPR a operat ultima majorare de tarife la 1 august 2007, când tarifele au crescut, în medie, cu 60%. Poşta Română majorează tarifele din 3 ianuarie 2008 la o serie de servicii poştale interne şi internaţionale.
Astfel, pentru plicurile până în 20 de grame, tarifele vor creşte de la 0,8 la 1 leu, în timp ce trimiterile interne de corespondenţă cu greutate între 21 şi 50 de grame vor fi taxate cu 1,6 lei, faţă de 1,1 lei cât e tariful în prezent.
Corespondenţa cu greutate între 1.000 şi 2.000 de grame va fi taxată cu 7 lei, în creştere cu 10 bani, în timp ce recomandatele interne vor avea o creştere a tarifelor cu 40%, de la 1 la 1,4 lei,