Sediul partidului Fraţilor Musulmani din Egipt a fost închis după ce s-au descoperit arme.
Autorităţile egiptene au hotărât să închidă sediul partidului Fraţilor Musulmani, în urma descoperirii unor arme, luni, a declarat pentru AFP un oficial din domeniul serviciilor de securitate. Poliţia a găsit "lichide inflamabile, cuţite şi arme" în birourile Partidului Justiţiei şi Libertăţii (PLJ), organismul politic al confreriei, a precizat această sursă.
Această decizie intervine în contextul în care noi violenţe s-au soldat cu 42 de morţi, luni, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai fostului preşedinte Mohamed Morsi, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de urgenţă.
Fraţii Musulmani au denunţat tiruri ale armatei şi poliţiei în timpul rugăciunii din zori, iar armata a oferit asigurări că a replicat unui atac comis de "terorişti" asupra sediului Gărzii Republicane, atac soldat cu moartea unui ofiţer şi rănirea a şase recruţi, aflaţi într-o stare critică.
Anchetă asupra violenţelor
Preşedintele interimar egiptean Adly Mansour a ordonat deschiderea unei anchete asupra violenţelor ce s-au soldat cu 42 de morţi luni dimineaţa, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, la Cairo, a anunţat televiziunea de stat, relatează AFP.
"Preşedintele Republicii a însărcinat o comisie juridică să ancheteze asupra evenimentelor ce au avut loc în faţa (sediului) Gărzii Republicane", a anunţat televiziunea.
Anterior, Mohamed ElBaradei, unul dintre principalii opozanţi ai fostului preşedinte, dar şi Frontul Salvării Naţionale (FSN), o coaliţie laică, au reclamat deschiderea unei anchete.
Cel puţin 42 de persoane au fost ucise luni dimineaţa, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de urgenţă, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai