Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mină de aur

Publicat in Viata Medicala, vineri 4 septembrie 2009 ·

Am trecut de multe ori prin Borşa, localitate aflată către extremitatea estică a Maramureşului voievodal, acolo unde drumul naţional DN18 începe să urce către pasul Prislop. Văzut din goana maşinii, Spitalul de Recuperare se arată privirilor ca o construcţie modernă, integrată în peisaj. O depăşesc ca înălţime Munţii Rodnei, situaţi către sud. Învăluiţi de nori sau de ceaţă, cu pârtiile lor de schi – la cea veche, de pe vremea Austro-Ungariei, se mai adaugă acum o pârtie olimpică, cu puzderie de cabane şi vile, când ascunse, când la vedere, oraşul are un mister al lui şi o frumuseţe ce rivalizează cu staţiunile turistice din Vest. Iar acestea îşi pun amprenta şi pe unitatea medicală, care a adus şi a ţinut la un loc o mână de profesionişti. (...) Investiţie relativ recentă, dat în funcţiune în 1985, spitalul a cunoscut coborâşuri şi suişuri. În 1988, a fost dată în funcţiune şi baza de recuperare, legată printr-o pasarelă de clădirea centrală. Se mai adaugă o bază de tratament unde a funcţionat câţiva ani Secţia de Recuperare Cardiovasculară, numită, probabil după arhitectura atipică, Stibina, care se degradează ireversibil în aşteptarea unei decizii a Ministerului Sănătăţii. Ce se întâmplă acum cu Spitalul de Recuperare Borşa?! Vom încerca să aflăm într-un scurt popas jurnalistic, iniţiat de redacţia săptămânalului „Viaţa medicală“. Cu 405 paturi şi 498 de posturi ocupate (între care 28 de medici, 195 de cadre medicale medii, 63 de infirmiere, 84 de îngrijitoare, spălătorese, brancardieri, garderobiere, 66 de muncitori, un farmacist, 42 de persoane la Serviciul TESA…), având anual circa 14.000 (14 mii) de pacienţi externaţi în spitalizare continuă şi un procent de 0,34 pacienţi internaţi şi transferaţi către alte spitale, cu o încărcare de 512 bolnavi internaţi/medic, 74 de bolnavi internaţi/asistentă medicală şi 228 de bolnavi internaţi/infirmieră (indicato

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 24 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 37 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 31 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°