Sirianul Omar Hayssam a declarat marţi, la judecarea dosarului în care este acuzat de înşelăciune şi delapidare, că celebrul grup de firme Manhattan nu a existat niciodată, fiind vorba doar de o creaţie a sa şi a fratelui său Mohamad Omar, cu scopul de a atrage parteneri de afaceri.
Omar le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti că grupul de firme Manhattan nu a existat în mod oficial, respectiv ca entitate juridică, iar imaginea acestuia a fost creată de el şi de fratele său, pentru a atrage parteneri de afaceri, dând impresia unui business stabil.
El a explicat că, în perioada 1994-1995, fratele său a înfiinţat firma Manhattan Enterprise. Ulterior, a precizat Omar, el şi fratele său au creat alte firme al căror nume includea cuvântul "Manhattan".
Întrebat în legătură cu existenţa grupului de firme Manhattan, respctiv Manhattan Group, Haissam a arătat că acesta nu a existat vreodată ca entitate juridică înregistrată, fiind vorba doar de societăţile înfiinţate de ei, care cuprindeau în titulatură cuvântul "Manhattan".
Omar Hayssam a explicat că o astfel de procedură este uzuală în lumea afacerilor, el întâlnind situaţii similare de companii ce cuprindeau în titulaturile lor "Wall Street" sau "Virginia".
Cu acelaşi prilej, Omar Hayssam a declarat marţi că fratele său l-a trădat de mai multe ori în relaţiile de afaceri, că s-a folosit foarte mult de cunoştinţele pe care le avea şi că, la un moment dat, a ajuns să fie ameninţat de parteneri de afaceri ai acestuia.
"Îmi spuneau oamenii «domnule Omar, am rezolvat ce m-aţi rugat». Fratele a interacţionat cu toţi cunoscuţii mei şi a apelat la ei tot timpul. Fratele meu a profitat de numele şi relaţiile mele", a arătat Hayssam.
În acelaşi context, sirianul a spus că a ajuns să fie ameninţat în dese rânduri, chiar şi cu o armă de foc, de către parteneri de afaceri ai fr