Condamnarea oficiala a comunismului romanesc a facut rost inca de la inceput de cuvinte tari: „Hotule! Chiorule! Betiv nerusinat!“. Cam putin pentru doua milioane de victime, cam mult pentru un presedinte insultat de un senator.
Senator? Da, istoria se distreaza si isi lasa anumite momente nesupravegheate. Atunci se strecoara la microfon fiinte incredibile si neobosite, evadate din bestiarul zilei. Corneliu Vadim Tudor e dovada cu fireturi a acestei faune disponibile si expresia electorala a injuraturii complete de mama.
Din fatalitatea acestui avort s-a nascut spectacolul de zbierate, spume si clabuci care a acompaniat discursul lui Basescu. Cele doua Camere ale Parlamentului reunite in sedinta solemna, Guvernul, regele Mihai, Lech Walesa, Jelio Jelev, Adam Michnik, reprezentantii statelor UE si restul lumii au descifrat cu greu, printre insultele si grohaielile lui Vadim, numele celor ucisi in anii terorii.
Nici macar cei vii, prezenti in sala, n-au scapat mai usor: cu gesturi de dirijor electrocutat, Alcibiade a rascolit ura galeriei raspindite strategic si a bagat in sperieti loja cu patapievici. Ceea ce a lipsit cu adevarat din sala a fost un cameraman de la Discovery: luat din fata pe parcursul crizei, Vadim ar fi completat enciclopedia filmata a tulburarilor psihiatrice.
Discursul presedintelui a reusit sa ajunga la final, dar el va face epoca doar in varianta scrisa. Caci, inainte de a se fi lasat inmormintat cu acte, comunismul a poposit un pic in bancurile cu Bula. Tragedia intinsa pe o jumatate de secol a incaput, luni, cu ajutorul unor canalii, intr-un gag romanesc.
Povestea comunismului nu s-a sfirsit insa aici, fiindca chimia lui complicata inca produce reactii. Avem cadavrul si cosciugul, dar tribul orfanilor ia de buna promisiunea fantomei. Vadim nu e un nebun solitar, ci simptomul unei haite. Un f
