În ultima vreme, discuţia referitoare la Roşia Montană este tratată din perspectiva unei oportunităţi economice versus un dezastru ecologic. Greşit!

În realitate modul în care intră statul român în tranzacţia Roşia Montană este o pierdere şi din punct de vedere economic.

Se poate vorbi doar de cât de mare este pierderea economică a statului român versus dezastru ecologic.

Această pierdere la nivel economic poate fi privită pe două paliere: unul de pierdere certă al doilea de cost de oportunitate

Pierderea certă poate fi calculată de următoarea manieră: probabilitatea asociată diferitelor efecte ecologice înmulţită cu impactul economic asociat minus beneficiile economice accumulate până în acel moment (actualizate, completare punctată de un cititor). Dat fiind costul masiv al impactului ecologic, rezultatul indiferent cum te joci cu probabilităţile este semnificativ negativ.

Costul de oportunitate este dat de modul defectuos de negociere a interesului român în noua companie precum şi de pierderea legată de imposibilitatea de explora potenţialul turistic şi arheologic.

În cazul proiectului Roşia Montană, ca şi în orice proiect ce se încadrează în clasa de probleme numită „real options theory”, există o componentă numită opţiunea de a aştepta.

A aştepta îmbunătăţirea tehnologiei de extragere a metalelor şi schimbarea capacităţii de negociere a Guvernului este un atuu, o valoare care ar trebui monetizată de România prin amânarea oricărei decizii, dacă nu poate fi negociat acum în favoarea naţiunii.

Captura statului este evidentă pe prea multe paliere ale acestei tranzacţii ce ar putea fi întoarsă în favoarea statului român dacă s-ar dori şi interesele private nu ar prima. Măcar dacă interesele private acoperite ar şti cam care este pierderea pe care o acceptă la nivel de stat.

Articolul a fost publicat pentru prima da