1934 Academia Suedeză l-a premiat pe scriitor „pentru îndrăzneaţa şi ingenioasa renaştere a artei dramatice şi scenice“.Luigi Pirandello (1867-1936) a fost al treilea italian câştigător al Nobelului pentru literatură, după Giosue Carducci (1906) şi Grazia Deledda (1926). În 69 de ani de viaţă, Luigi Pirandello a reuşit să influenţeze literatura mondială, dar, mai ales, spaţiul scenic. Lumea teatrului a primit o infuzie puternică de prospeţime a gândirii, o scriitură nouă, preluată imediat de marii regizori.
Pe lângă structura de dramaturg, Pirandello a adăugat talentul de prozator, poet şi eseist.
Debut cu versuri
S-a născut la 1867, în Agrigento (Sicilia), în familia unui negustor de sulf. A studiat la Facultatea de litere a Universităţii din Palermo (1887), la Universitatea din Roma (1888) şi în Germania, la Bonn (1889), unde şi-a susţinut în limba germană teza de licenţă, cu un subiect de dialectologie italiană (1891).
A debutat literar în 1889, la Palermo, cu placheta de versuri „Mal giacondo“ („Veselul întristat“). Stabilit, apoi, la Roma, a publicat, în 1894, primul volum de nuvele, „Amori senza amore“ („Iubiri fără iubire“), înainte de care însă scrisese un roman, „L’esclusa“ („Exclusa“), dar care va fi tipărit abia în 1908.
Viaţa lui s-a îmbogăţit tot în 1894, când s-a căsătorit cu Maria Antonietta Postulano. Împreună cu aceasta a avut, ulterior, trei copii. A colaborat la numeroase publicaţii italiene, cu articole critice şi nuvele, iar în 1898 a publicat prima piesă de teatru, „L’epilogo“ („Epilogul“).
Păcatele tinereţii
Una dintre greşelile pe care le-a regretat toată viaţa a fost să se înscrie în partidul fascist al lui Mussolini, în anii `20. Cu ajutorul controversatului om politic a devenit chiar şi director al Teatrului de Artă din Roma, în 1925. @N_P
