Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 200 de oameni au făcut cozi la investigaţiile gratuite efectuate ieri la sediul DSP

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 15 noiembrie 2012 ·

Peste 200 de persoane, majoritatea pensionari, şi-au verificat ieri gratuit starea de sănătate, în cadrul unei acţiuni organizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, la sediul instituţiei, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului.

Timp de patru ore, între 10.00 – 14.00, 236 de oameni şi-au testat fără plată glicemia, colesterolul, greutatea şi tensiunea arterială, investigaţiile efectuându-se sub supravegherea medicilor specialişti în diabet, nutriţie şi boli metabolice de la Spitalul Suceava şi a asistenţilor medicali din cadrul DSP.

Oamenii s-au adunat la sediul DSP încă de la ora 07.00, înainte ca instituţia să-şi deschidă porţile, şi, pentru a fi siguri că nu pierd rândul, au întocmit liste de aşteptare.

În urma testelor, medicii au depistat 30 de persoane cu valori crescute ale glicemiei, 73 cu un nivel ridicat al colesterolului şi 51 cu tensiunea mare, care, după caz, au fost îndrumate către medicul de familie sau medicul specialist.

Medicii: „La fiecare pacient cunoscut cu diabet sunt alte două rămase nediagnosticate”

Dr. Gabriela Creţeanu, şefa secţiei Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Suceava, a declarat: „Această acţiune de depistare este extraordinară, pentru că la fiecare pacient cunoscut cu diabet sunt alte două rămase nediagnosticate. De obicei, când este diagnosticat, pacientul are deja multiple complicaţii. Sunt afectaţi ochii, rinichii, inima, condiţii în care prevenţia este esenţială”.

Medicul sucevean a recomandat persoanelor cu risc crescut de diabet, cum ar fi cele cu vârsta peste 35 ani, care suferă de obezitate sau au în familie cazuri de morţi subite, bolnavi de diabet şi hipertensiune, precum şi femeile care au născut copii cu greutatea mai mare de 4 kg să-şi facă investigaţiile regulat, cel puţin o dată pe an.

Pensionarii, cei mai mulţumiţi de iniţiativa Di

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 25 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 41 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 23 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum 57 minute
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°