Autoritățile israeliene au anunțat ieri că au descoperit un tunel, pe care l-au denumit al "terorii", care face legătura între Israel și Fâșia Gaza, relatează Business Insider.
Sursa: Reuters
"Descoperirea acestui tunel reprezintă un avantaj în prevenirea atacurilor împotriva civililor israelieni, care locuiesc lângă graniță, dar și a forțelor militare din zonă", a declarat minstrul israelian al Apărării, Moshe Yaalon.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO
Oficialul israelian a acuzat mișcarea Hamas că a construit acest tunel lung de 2,5 kilometri și a sistat transporturile de materiale de construcții către Fâșia Gaza. SUMARUL ARTICOLULUI Cum arată TUNELUL TERORII dintre Irael și Fâșia Gaza | GALERIE FOTOFOTO 1FOTO 2FOTO 3FOTO 4
În replică, un purtător de cuvânt al facțiunii armate a Hamas a declarat, pe Twitter, că "determinarea din sufletul și mintea luptătorilor de rezistență este mai importantă decât un tunel în nămol".
Armata israeliană a precizat că a descoperit tunelul săptămâna trecută, în apropiere de o fermă, iar ieri jurnaliștii au fost invitați la fața locului.
Primul ministru Benjamin Netanyahu a felicitat, public, armata israeliană pentru descoperirea acestui "tunel al terorii".
Pe de altă parte, nu este prima dată când membrii Hamas sapă un tunel pe sub frontiera cu Israelul. În 2006, membrii gherilei au reușit să pătrundă pe teritoriul israelian și au răpit un soldat, pe care l-au ținut captiv timp de cinci ani, până când israelienii au eliberat 1.400 de palestinieni ținuți în închisori.
citeşte şi FOTO 1