Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.200 de voluntari participă la campania "Let's Do It, Bistriţa-Năsăud!"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Peste 1.200 de voluntari participă, sâmbătă, la campania "Let's Do It, Bistriţa-Năsăud!", aceştia propunându-şi să strângă mai multe deşeuri decât în campania precedentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Cristian Ţetcu, coordonatorul judeţean al campaniei, acţiunile principale în acest an se vor îndrepta spre ariile protejate, dar şi spre râurile din judeţ, lizierele pădurilor şi zonele de agrement din jurul oraşelor sau al obiectivelor turistice cunoscute.

Obiectivul strategic al acţiunii din acest an este creşterea procentului de reciclare a deşeurilor la 30 la sută din numărul de saci colectaţi, de la 26 la sută în 2011 şi 17 la sută în 2010.

Conform sursei citate, numărul de voluntari care au confirmat participarea la nivelul judeţului este de 1.247, din care 636 din municipiul Bistriţa. Din totalul numărului de voluntari 469 sunt tineri sub 18 ani, diferenţa de 778 fiind adulţi, aspect care confirmă stategia organizatorilor de a motiva adulţii în acţiunile de ecologizare şi elevii în acţiuni de informare şi conştientizare.

Potrivit organizatorilor, au fost distribuiţi peste 2.800 de saci menajeri de 120 litri şi 1.600 de perechi de mănuşi.

Totodată, la acţiune participă şi instituţii ale statului: Primăria Bistriţa şi primăriile din judeţ, Penitenciarul Bistriţa-Năsăud, Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, Sistemul de Gospodărire al Apelor Bistriţa-Năsăud, Jandarmeria Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, dar şi Liceul cu Program Sportiv, Colegiul INFOEL, Liceul Agricol, CSEI nr 1 Bistriţa, Liceul Tehnic Grigore Moisil, Grupul Şcolar Sfânta Maria, Şcoala Generală nr 1, Şcoala Generală nr 4, toate din Bistriţa, Şcoala Generală Tureac şi Şcoala Generală Şieu.

În acţiune mai sunt implicate Asociaţia pentru protecţia animalelor T.O.R.A şi Animaterra, Club Carpatin Bistriţa-Năsăud, Aso

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 36 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum o ora
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°