Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pauza binevenita pentru UTA

Publicat in Arad Online, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Scris de Leo Sfara - Arad. Antrenorul Adrian Falub are timp să-i integreze şi mai bine pe jucătorii ajunşi mai târziu la echipă.

Un parcurs excelent a adus-o pe „Bătrâna Doamnă” în situaţia să spere, din nou, la promovare. O serie foarte bună, de cinci meciuri consecutive fără înfrângere, a făcut ca formaţia arădeană să ajungă pe locul 4, la un punct de locul 2, care duce în prima ligă. Din păcate, Corona Braşov s-a distanţat în clasament, lucru remarcat chiar şi de Adrian Falub: „Deşi se mai pot întâmpla multe lucruri până la finalul sezonului, Corona are o şansă mare să promoveze. Are are multe puncte în faţa celorlalte echipe, aşa că, în momentul ăsta, pare favorită la promovare” – a conchis tehnicianul.Pauză, la timp

Deşi pare paradoxal, căci UTA este într-o formă deosebită, pauza din această săptămână, apărută chiar după stabilirea programului competiţional, căci „Poli” Timişoara a fost exclusă din campionat, pică numai bine. Chiar antrenorul Adrian Falub recunoaşte: „Bine că vine această pauză. Avem jucători accidentaţi, unii obosiţii, iar alţii cu co condiţie fizică încă deficitară. Cu acest prilej, sperăm să-i recuperăm pe cei cu probleme medicale, iar cei care au venit pe parcurs să-i pregătim cât mai bine, plus că avem timp şi de integrarea lor, căci mai trebuie lucrat şi la unele relaţii de joc”. Rămâne la Arad

Din nou, la Cluj s-a pus problema aducerii lui Adrian Falub pe banca tehnică a celor de la Universitatea, pentru a doua oară în decurs de aproximativ o lună şi jumătate. „Ştiu ce înseamnă U Cluj, dar, cel puţin deocamdată, nu mă întorc acolo. Le-am mulţumit că s-au gândit la mine, dar am început o muncă la Arad şi vreau să o duc la bun sfârşit, dacă se poate. Dacă preşedintele mă doreşte în continuare, vreau să continui la UTA. Respect oamenii de la club şi publicul din Arad, care merită să vadă din nou meciuri de prima ligă” – a spus

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 4 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 8 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 6 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 7 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 4 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 13 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°