Un astfel de spatiu al misterelor - amenintator prin insasi natura lui - a fost, pentru comunism, presa studenteasca. "Aici se afla dragonii", decisese regimul, fie si indirect. O lume confuza pentru estabilishment, o bomba cu efect intirziat, in reprezentarile sistemului. In 1987, am devenit student al Universitatii iesene si, concomitent, redactor la cele doua reviste studentesti de top din Romania comunista, Dialog si Opinia studenteasca. Tot atunci, am citit (cu o voluptate intelectuala pe care nu am mai regasit-o dupa 1990!) fascinantul volum Le temps du monde, al lui Fernand Braudel (tradus si in romana, peste ceva timp, la Editura Meridiane, drept Timpul lumii). Stabilirea unei legaturi intre cele doua momente ar fi tinut, in acea faza, de domeniul absurdului, insa un straniu paralelism intre intrarea mea in jurnalismul studentesc si lectura braudeliana paru sa se inchege, pe palierele subconstientului cultural, ulterior. In 1987, patrunsesem, in mod clar, in ceea ce avea sa fie pentru mine (si pentru intreaga tara) "durata scurta" a istoriei. Totodata, debutase si ceea ce urma sa numesc eu insumi mai tirziu, pe aceeasi filiera metodologica desigur, "spatiul ingust" al existentei (personale si colective).Daca istoria are o "durata lunga" si o alta "scurta", ea are, fara indoiala, si un "spatiu larg", alaturi de un altul - complementar - "ingust" asa-zicind. In "durata lunga", dupa Braudel, se aduna evenimentele "mici", perene, repetabile, plate, ale umanitatii, pe cind in cea "lunga" apar, precum licaritul unui amnar in bezna, intimplarile "astrale", epocale, singulare, convulsive, care schimba, pentru totdeauna, evolutia comunitatilor. Cele doua durate coexista si se intersecteaza, fara traume majore, compunind, cum ar veni, intervalul n-dimensional al omenescului (si spectrul infinit de optiuni ce-l caracterizeaza). Cumva similar, "spatiul larg" include deru