Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cozma si Cancerul

Publicat in HotNews, vineri 17 decembrie 2004 ·

Dupa un scurt moment de nedumerire si furie, sustin acum ca ar trebui sa ne bucure gratierea lui Miron Cozma. Explicatia e simpla. In toti anii de dupa 1989, ne-am amagit cu gindul ca Ion Iliescu este totusi un om politic.

Asemenea celebrului sarpe Kaa din „Cartile junglei”, Iliescu ne-a hipnotizat vreme de cincisprezece ani, rotindu-si privirea ideologica surprinzator de repede de la stinga la dreapta si de la dreapta iar la stinga, transformindu-se, hocus-pocus, din aparator al „nobilelor idealuri ale socialismului”, in sustinator al capitalismului si al societatii private, lasindu-ne sa credem ca puterea

democratiei e in stare sa schimbe in bine pina si un activist de partid ajuns la virsta a treia. Cind s-a produs uluitoarea scena a impacarii cu Regele Mihai, nu putine au fost glasurile care s-au repezit sa clameze necesitatea inaltarii unui soclu pe care sa fie degraba asezata statuia marelui barbat de stat Ion Iliescu.

In lupta surda cu pupilul Nastase, declaratiile lui Iliescu au facut, incepind cu anul 2000, deliciul asistentei, presedintele fiind considerat, chiar de unii dintre cei mai inversunati dusmani ai lui, unica reduta in stare sa opreasca avintul dictatorial al premierului.

Una peste alta, cu nebagare de seama, cu morga de om cinstit, ridicindu-si saracia la rang de virtute, speculind ba momentul, ba contextul, Ion Iliescu era cit pe ce sa se furiseze intr-un capitol onorabil din cartea de istorie. In acest moment insa, dupa ce a siluit Constitutia, transformind-o in curva sfirsitului sau de mandat prezidential, dupa ce l-a premiat pe C.V.

Tudor cu „Steaua Romaniei”, asezindu-l, fara clipire, pe cel care nu l-a scos ani de zile din „cirpa kaghebista”pe acelasi podium cu un laureat al Premiului Nobel pentru Pace si, in fine, dupa ce a semnat decretul de gratiere a lui Miron Cozma, Ion Iliesc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 42 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°