Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiunea FMI soseste miercuri la Bucuresti

Publicat in Romania Libera, marți 27 octombrie 2009 ·

Misiunea Fondului Monetar International soseste, miercuri, la Bucuresti, pentru discutii cu autoritatile romane, in vederea stabilirii conditiilor in care vor fi acordate Romaniei sumele prevazute in documentele semnate anterior cu FMI, informeaza Agerpres.

Primul ministru interimar, Emil Boc a apreciat ca nu este nevoie de o renegociere a acordului cu FMI si ca pana acum Romania si-a respectat obligatiile contractuale.

"Pana la 1 octombrie, Romania si-a respectat toate angajamentele", a precizat Boc.

Premierul a spus insa ca pot exista si o serie de probleme.

"Intr-adevar, avem Legea pensiilor pe care parlamentarii au preferat s-o amane si sa-si pastreze privilegiile, avem Legea responsabilitatii fiscale care este gata si saptamana viitoare o vom depune la parlament prin intermediul parlamentarilor, a treia obligatie fundamentala este adoptarea pana la sfarsitul anului a Legii bugetului de stat. Guvernul lucreaza lasand viitorului Guvern cadrul pregatit", a spus Boc.

Concomitent cu misiunea FMI, la Bucuresti se va afla o delegatie a Bancii Mondiale, care va avea ca obiectiv discutarea conditiilor in care va fi acordat Romaniei cel de-al doilea imprumut din Programul de Politici de Dezvoltare (DPL), in valoare de 360 de milioane de euro. Programul de politici de dezvoltare se concentreaza asupra managementului finantelor publice, asupra masurilor din sectoarele social si financiar si vine in completarea programelor sprijinite de Fondul Monetar International (FMI) si de Uniunea Europeana.

Primul imprumut din cadrul DPL, in valoare de 300 de milioane de euro, a fost aprobat de Board-ul BM pe data de 16 iulie 2009, a fost semnat pe 1 septembrie 2009 si a fost transferat Romaniei pe 20 octombrie 2009. "Agenda convenita in cadrul Programului de Politici de Dezvoltare sprijina politicile si reformele structurale ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°