Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avion PRABUSIT in Siberia, soldat cu noua morti

Publicat in Revista22, joi 26 decembrie 2013 ·

În avionul care s-a prăbușit joi în Siberia se aflau nouă persoane și toate și-au pierdut viața, potrivit unui nou bilanț al autorităților, preluat de France Presse și Reuters, citate de Agerpres. Filiala locală a Ministerului pentru situații de urgență anunțase anterior că la bordul aparatului se aflau șase persoane, membri ai echipajului. Avionul efectua un zbor de la uzina aeronautică din Novosibirsk spre o altă uzină în apropiere de Irkutsk, potrivit unei surse din cadrul serviciului de control aerian. Aparatul era un Antonov-12, un avion cvadrimotor cu elice, din care primele modele au fost dezvoltate la sfârșitul anilor 1950. Conceput pentru nevoile armatei, cu o capacitate de transport de 60 de persoane și 20 de tone de echipament, el a fost produs în peste 1.200 de exemplare în diferitele sale versiuni între 1957 și 1972 și continuă să fie exploatat în special în țări din fosta URSS. Un avion de acest tip s-a prăbușit în august 2011, cu 11 persoane la bord, în timp ce efectua un zbor în Extremul Orient rus. După această dramă, toate aparatele An-12 aflate în serviciu în Rusia au fost reținute la sol pentru o anumită perioadă.

Cuvinte cheie:siberia, avion, morti În avionul care s-a prăbușit joi în Siberia se aflau nouă persoane și toate și-au pierdut viața, potrivit unui nou bilanț al autorităților, preluat de France Presse și Reuters, citate de Agerpres. Filiala locală a Ministerului pentru situații de urgență anunțase anterior că la bordul aparatului se aflau șase persoane, membri ai echipajului. Avionul efectua un zbor de la uzina aeronautică din Novosibirsk spre o altă uzină în apropiere de Irkutsk, potrivit unei surse din cadrul serviciului de control aerian. Aparatul era un Antonov-12, un avion cvadrimotor cu elice, din care primele modele au fost dezvoltate la sfârșitul anilor 1950. Conceput pentru nevoile armatei, cu o capacitate de transport de 6

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 24 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 42 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 49 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente

G4Media acum 2 ore
Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sâmbătă de inundaţii în urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ în unele locuri, relatează AFP, conform Agerpres. Cancelarul german Olaf Scholz s-a dep

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°