„Nu mai am nici un strop de simpatie pentru UDMR“ – isi incepe un articol domnul Mircea Cartarescu (UDMR, partid romanesc, Jurnalul national, 20 decembrie 2005). O sa alatur acestei afirmatii doua titluri din revista 22 din 7-13 martie 2006: Caracterul multicultural al UBB este nenegociabil si Pentru o Transilvanie multiculturala. Autorul primului articol este doamna Marta Petreu, al celui de-al doilea, domnul Ion Vianu.
Am criticat nu o data UDMR (intr-un minieseu am citat chiar din articolul domnului Cartarescu), am fost si am ramas unul dintre cei care nu cred nici in scopul, nici in stilul celor care pledeaza pentru Universitatea Bolyai.
Este la mijloc o problema structurala aici: daca ceva sau cineva se manifesta strigind, am imediat senzatia superficialitatii. Mi-am rezumat argumentele in cotidianul Szabadság din Cluj (Dorinta dialogului, 31 ianuarie 2006), spunind, printre altele, ca datorita, in primul rind, sistemului educational preuniversitar, studentii maghiari nu sint la un nivel care sa „reclame“ mai multe locuri si deci o universitate maghiara independenta. (Problema care poate fi perceputa, desigur, si in cazul studentilor romani, dar nu despre ei vorbesc eu acum.) Nu sint deci un „activist“ al maghiarimii, mai curind unul care gindeste singur, poate prea mult.
As dori acum sa le atrag atentia autorilor amintiti asupra unui singur lucru: afirmatii de tipul celor pe care le-am citat – si care se pot inmulti citind presa romaneasca – pot fi facute aproape gratuit de un roman, recte majoritar. „Nu mai am nici un strop de simpatie pentru PNL“ – daca aceasta fraza e scrisa de un maghiar, el poate vorbi in numele sau, prin subiectivitatea lui, argumentata sau nu. Sau in numele maghiarimii – din punctul de vedere al impactului este acelasi lucru. Ca-i place sau ne place PNL sau oricare alt partid romanesc – ce importa? Asta co
