Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APIA: TERMENE FINALE PENTRU SCHEMELE DE SPRIJIN ÎN DERULARE

Publicat in Ziar Dambovita, marți 23 aprilie 2013 ·

Crescătorii de ovine şi caprine pot solicita sprijin până la sfârşitul lunii aprilie 30 aprilie 2013 este ultima zi în care crescătorii de ovine şi caprine, atât persoane fizice, cât şi juridice, pot solicita sprijinul pe cap de animal la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În judeţul nostru sunt aproximativ 412 crescători, dintre care 110 au solicitat sprijin până la această dată.

Prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli, o singură dată pe an, pentru femele ovine sau caprine, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii: efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 capete femele ovine sau 25 de capete femele caprine, care au vârsta de minim un an la 31 martie 2013; să fie înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei; să fie menţinute în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la 3 august 2013. Crescătorii trebuie să fie înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, iar cererea – să fie vizată de asociaţia crescătorilor de ovine/caprine, care atestă efectivele pentru care se solicită sprijin. Pentru a beneficia de primă, solicitantul trebuie să depună personal sau prin reprezentant legal, la Centrul Judeţean Dâmboviţa, cererea de solicitare sau să dea acordul scris reprezentantului asociaţiei crescătorilor din care face parte, în acest sens.

- După 15 mai, fermierii vor fi penalizaţi

De asemenea, producătorii agricoli pot solicita sprijinul financiar pe suprafaţă până la 15 mai 2013. Fermierii care depun cererile după această dată vor fi penalizaţi cu 1 % pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, dar nu mai târziu de 09 iunie 2013. Cererile depuse după data de 09 iunie nu mai sunt luate în considerare la calculul plăţii pentru anul în curs.

Campania de primire a cererilor pe suprafaţă a început la 1 martie, iar până la această dată au depus cereri de sprijin 1

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 31 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 37 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 38 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 5 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°