Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine iarna şi în vestul ţării! Autorităţile anunţă "cod galben" pentru judeţul Timiş

Publicat in Adevarul, joi 2 februarie 2012 ·

Vremea rea se instaleză şi la Timişoara, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a trimis o avertizare de cod galben pentru vreme rea. Atenţionarea se referă la Timiş şi altele patru judeţe din jumătatea vestică a ţării şi vizează fenomene capricioase ale naturii. Autorităţile asigură că sunt pregătite să facă faţă şi dacă vremea devine extremă

După ce timişorenii au văzut până acum iarna doar la televizor, vremea rea se mută în bucata vestică a ţării. Din acest motiv, ISU "Banat" a trimis o avertizare meteo care intră în vigoare vineri, la ora 10, şi este valabilă două zile. Sunt anunţate fenomene de intensificare ale vântului, ninsoare şi viscol, iar pe de altă parte meteorologii anunţă că din această noapte temperaturile vor scădea drastic faţă de zilele precedente. Minimele din această noapte vor atinge valoarea de -19 grade Celsius, în timp ce mâine sunt anunţaţi şi primii fulgi de zăpadă.

În cazul în care fenomenele meteo devin extreme, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş asigură că deţine toate mijloacele necesare pentru a interveni în ajutorul cetăţenilor. Zona de câmpie va fi mai ferită de capriciile vremii, dar cu toate acestea autorităţile anunţă că sunt pregătite să întâmpine vremea rea."Nu este nevoie să primim avertizări pentru a fi pregătiţi. Chiar dacă dezăpezirea şoselelor nu este sub juristicţia noastă suntem gata să intervenim daca va fi nevoie. Putem chiar să suplimentam forţa de muncă convocând-i pe cei aflaţi în zile libere", a declarat locotenent Vlaia Sindia Diana, purtătorul de cuvânt ISU" Banat".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 49 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 29 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 39 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 20 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 57 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°