Săptămâna trecută, elevul a furat un autoturism şi s-a plimbat timp de două zile prin Braşov, abandonând autoturismul pe strada Fanionului
Elevul - hoţ de maşini a făcut-o lată din nou. Dacă data trecută a furat o maşină dintr-un parc auto şi s-a plimbat prin judeţ, acum el a luat cheile din casă. Băiatul a profitat de neatenţia prietenei tinerei pe care părinţii lui o ţin în gazdă şi i-a luat cheile de la maşină. Până să o găsească Poliţia, maşina a fost făcută zob. „A utilizat două zile autoturimul în municipiul Braşov, plimbându-şi prietenii. L-a utilizat până l-a deteriorat: a căzut o planetară şi atunci l-a abandonat”, a declarat comisarul-şef Ion Necşulescu, de la Biroul de presă al IPJ.
Nu a fost greu de ghicit că nici puştiul şi nici maşina nu mai dau pe acasă, aşa că poliţiştii l-au identificat uşor pe elevul problemă. Tânărul de 16 ani fusese reţinut în urmă cu o săptămână pentru o faptă similară. „Prima faptă a fost săvârşită în urmă cu 7 zile, atunci profitând de o împrejurare în care a luat cheile unui autoturism dintr-un parc auto”, a precizat Necşulescu. Atunci, mai exact pe 22 septembrie, s-a dus până în Rupea. Acolo, tânărul s-a oprit într-o benzinărie să facă plinul şi a gonit mai departe, fără să plătească. În urma sesizării făcute de angajaţii benzinăriei, mai multe echipaje ale poliţiei au plecat în căutarea lui şi l-au prins în zona localităţii Fişer. Săptămâna trecută, elevul a furat un autoturism şi s-a plimbat timp de două zile prin Braşov, abandonând autoturismul pe strada Fanionului
Elevul - hoţ de maşini a făcut-o lată din nou. Dacă data trecută a furat o maşină dintr-un parc auto şi s-a plimbat prin judeţ, acum el a luat cheile din casă. Băiatul a profitat de neatenţia prietenei tinerei pe care părinţii lui o ţin în gazdă şi i-a luat cheile de la maşină. Până să o găsească Poliţia, maşina a fost făcută zob