Cântăreţul Florin Chilian a fost condamnat, joi, de Judecătoria Cluj-Napoca, la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, după ce în iulie 2006 a condus băut şi a provocat un accident, sentinţa nefiind însă definitivă, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat că magistraţii l-au condamnat pe Chilian la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani şi zece luni, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame / litru alcool pur în sânge.
Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
La termenul de joi de la Judecătoria Cluj-Napoca, în procesul în care Florin Chilian a fost acuzat că ar fi condus o maşină în stare de ebrietate şi ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale însemnate, magistraţii au audiat-o pe solista Ana Maria Georgescu, fosta prietenă a cântăreţului.
Întrucât a lipsit de la termenele anterioare, Ana Maria Georgescu a fost convocată, joi, cu mandat de aducere.
Ea a declarat judecătorilor că, în noaptea de 23 spre 24 iulie 2006, Chilian s-a certat de două ori cu poliţiştii, prima altercaţie având loc în cartierul clujean Dâmbu Rotund, când, la ieşirea de la o petrecere, Chilian a început să adreseze injurii unei patrule de Poliţie şi a refuzat să se legitimeze.
Ana Maria Georgescu a declarat că a aplanat conflictul, după care a condus maşina lui Chilian până în centrul oraşului, la căminul de garnizoană, unde voiau să se cazeze peste noapte. Pe drum, cei doi s-au certat şi atunci fata a decis să se cazeze singură. După aproximativ 20 de minute, a fost apelată de Chilian, care i-a spus: "Vino repede. Tu eşti de vină".
Conform rechizitoriului, după plecarea Anei Maria Georgescu,