Ministerul sirian al Afacerilor Externe a protestat joi la ONU, după un raid israelian care a vizat un centru militar din apropierea Damascului, potrivit unui comunicat publicat de agenţia oficială Sana, relatează AFP, citat de Mediafax.
În acest text, ministerul susţine că "protestează oficial faţă de încălcarea de către israelieni a acordului din 1974", care prevede încetarea ostilităţilor între Siria şi Israel, care rămân oficial în stare de război.
Siria a anunţat miercuri seara că aviaţia israeliană a "bombardat direct" un centru de cercetări privind armele situat între Damasc şi frontiera libaneză.
"Un avion de luptă israelian a încălcat spaţiul nostru aerian dimineaţă şi a bombardat direct un centru de cercetări privind armele în regiunea Jomrayah, provincia Damasc", a afirmat armata într-un comunicat publicat de agenţia oficială Sana.
Armata siriană a anunţat că doi angajaţi au fost ucişi, iar cinci răniţi, în timp ce clădirea centrului a fost "parţial distrusă".
Intervievată de AFP, o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene s-a abţinut de la orice comentariu.
Ministerul sirian al Afacerilor Externe a protestat joi la ONU, după un raid israelian care a vizat un centru militar din apropierea Damascului, potrivit unui comunicat publicat de agenţia oficială Sana, relatează AFP, citat de Mediafax.
În acest text, ministerul susţine că "protestează oficial faţă de încălcarea de către israelieni a acordului din 1974", care prevede încetarea ostilităţilor între Siria şi Israel, care rămân oficial în stare de război.
Siria a anunţat miercuri seara că aviaţia israeliană a "bombardat direct" un centru de cercetări privind armele situat între Damasc şi frontiera libaneză.
"Un avion de luptă israelian a încălcat spaţiul nostru aerian dimineaţă şi a bombardat direct un centru de cercetări privind armele în regiunea Jomray