De la Roma sau de acasă, frustrarea și amărăciunea pe care le simt contemplînd, vai!, neputincios ce se petrece în Ministerul Educației și Cercetării (sportul, recunosc spăsit, nu-l urmăresc cum ar trebui) sînt aceleași. Ziua și schimbarea. În rău, zic eu. Alții zic altceva. Din păcate, se pare că nu se pot găsi criterii comune, așa că noțiunile de bine și de rău par sortite, în acest domeniu, unei veșnice interpretări. Vineri, cînd Federer pierdea semifinala de la Roland Garros la Djokovici, Polonia remiza cu Grecia în uvertura Euro 2012, iar noi ne pregăteam de alegerile locale, ieșea, tăcut, OM-ul cu schimbarea componenței Consiliului Național pentru Etică. Fără explicații. Pare o acțiune legală: și vechiul Consiliu fusese numit tot prin OM. Era compus, acela, din personalități cărora cu greu li se putea imputa ceva. E posibil ca și noii membri să fie oameni de o moralitate ireproșabilă și cu un dosar știin­țific impecabil. Dar de ce schimbarea aceasta, cînd Consiliul era numit pentru patru ani și nu lucrase decît un an? E greu să nu te gîndești că graba asta are ceva legătură cu cazurile Mang, în care vechiul Consiliu nu apucase să se pronunțe. Sau, de vină va fi fiind tocmai întîrzierea (inexplicabilă, pentru mine) pronunțării în cazurile Mang, întîrziere care îl va fi enervat pe ministru și îl va fi făcut să-i bănuiască pe membrii Consiliului de ceva interese ascunse. Mai știi? Rămîne faptul că a fost modificată componența Consiliului Naţional de Etică. Probabil că și celelalte consilii consultative vor fi modificate. Nu văd, de pildă, cum s-ar putea schimba standardele minimale fără a scăpa, în prealabil, de profesorul Andruh de la CNATDCU. Mă tem că are dreptate Adrian Papahagi (cu care foarte rar sînt de acord) cînd spune că totul converge înspre repunerea în drepturi a imposturii academice. Dar se putea altfel? Ei, încep să nu mai știu. Am prieteni c