Naţionala României îşi va afla duminică, în direct de la ora 13.00 pe Eurosport, rivalii din grupa de calificare pentru Campionatul European de Fotbal din Polonia şi Ucraina.
"Tricololorii" fac parte din urna a doua valorică graţie noului sistem de calculare a capilor de serie, adoptat de UEFA cu ocazia acestor preliminarii, conform căruia ocupăm locul 18 între statele europene.
Preliminariile vor avea loc în perioada septembrie 2010 - octombrie 2011, iar turneul final se va disputa între 8 iunie şi 1 iulie 2012.
Vezi cu cine ar vrea Ciprian Marica să picăm
Componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi de duminică:
URNA 1
Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Croaţia, Portugalia, Franţa, Rusia
URNA 2
Grecia, Cehia, Suedia, Elveţia, Serbia, Turcia, Danemarca, Slovacia, ROMÂNIA
URNA 3
Israel, Bulgaria, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Scoţia, Irlanda de Nord, Austria, Bosnia şi Herţegovina
URNA 4
Slovenia, Letonia, Ungaria, Lituania, Belarus, Belgia, Ţara Galilor, Macedonia, Cipru
URNA 5
Muntenegru, Albania, Estonia, Georgia, Moldova, Islanda, Armenia, Kazahstan, Liechtenstein
URNA 6
Azerbaijan, Luxemburg, Malta, Insulele Feroe, Andorra
Echipele vor fi extrase în şase grupe de câte şase şi trei grupe de câte cinci. Cele nouă câştigătoare ale grupelor din care fac parte, împreună cu echipa de pe locul doi cu cele mai bune rezultate în meciurile directe cu echipa de pe primul, al treilea, al patrulea şi al cincilea loc din grupa ei merg la turneul final.
Cele opt echipe de pe locul doi astfel rămase îşi vor disputa prezenţa la Euro 2012 în cadrul unui baraj, ce va avea loc în noiembrie 2011.