Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Tatuajele au început să facă furori în oraş

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Deşi sunt destul de dureroase tatuajele sunt tot mai des folosite ca „accesorii” ale trupului. Preţurile acestora pornesc de la 50 lei şi ajung la câteva sute de mii.

Cei care vor să-şi înfrumuseţeze trupul pot apela pe lângă chirurgia estetică şi la tatuaje. Băimărencele sunt fruntaşele clasamentului când vine vorba de întreţinerea corporală. „Cele mai multe cliente sunt femeile. Ele vor să-şi pună frumuseţea în valoare şi prin «picturile» corporale”, spune Matei Burcea, cel care tatuează trupurile băimărencele.

De trei ani de când s-a apucat de tatuaje, prin mâinile lui au trecut o mulţime de băimăreni. În fiecare zi trec pragul salonului aproximativ trei-patru persoane.

50 lei un tatuaj

Preţurile „picturilor corporale” pornesc de la 50 de lei şi ajung până la câteva mii de lei. „Cel mai scump tatuaj pe care l-am făcut a costat 1.500 de lei şi erau două aripi de înger. Le-am „însemnat” pe spatele unui bărbat care-şi dorea un desen destul de mare”, afirmă Matei.

Preţurile tatuajelor diferă în funcţie de mărimea lor, dar nu şi în funcţie de culoare. Pentru a-şi accesoriza trupul cei care vin au posibilitatea să-şi aleagă modelul preferat dintr-un catalog. „Am şi clienţi care-şi doresc ceva unic şi atunci ori îşi aduc un desen de acasă, ori îmi cer sfatul şi eu le desenez ceva în funcţie de preferinţe şi în funcţie de locul în care-şi doresc tatuajul”, subliniază Matei.

Prima dată se imprimă modelul pe piele cu ajutorul foii de transfer, iar dacă clientului nu-i convine se fac modificările de rigoare. Apoi se trece la baterea conturului cu tuş cu ajutorul a cinci-şase ace, după care se umple tot tatuajul, în funcţie de unde şi lumini.

Tatuajele mici se fac pe parcursul unei şedinţe de două-trei ore. Cele mari necesită aproximativ trei şedinte. Dureros este faptul că tatuajele nu se fac sub e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°