Asa cum armata tarii are mai multi generali, nascuti, iar nu facuti, tot astfel Biserica are uneori, concomitent, mai multi patriarhi. S-a spus, pe buna dreptate, despre Pr. Cleopa ca a fost patriarhul monahismului romanesc. Cine face imprudenta sa deschida ultima carte a lui Valeriu Anania, "Memorii" (Ed. Polirom, 2008), nu numai ca risca sa nu o mai lase din mana pana n-o termina, ci va descoperi ca Biserica Ortodoxa Romana mai are un patriarh de mai bine de 60 de ani incoace. Este chiar Bartolomeu (Valeriu) Anania. Nascut, iar nu facut.
Viata acestui om dintr-o bucata, posesorul unei inteligente si-a unei memorii exceptionale, nabadaios si sincer precum copiii, afectuos si adesea inabil este de-a dreptul fabuloasa. Carturarul, poetul, dramaturgul Valeriu Anania da culoare si rafinament calugarului Bartolomeu. Greseala de-a fi intrat candva in fratiile de cruce – un fel de pepiniera pentru miscarea legionara – ii va atarna ca o piatra de picior pentru intreaga viata. Chiar daca nu a facut parte niciodata dintre legionarii propriu-zisi, pentru ca bunul-simt l-a determinat sa realizeze gravele derive ale miscarii. In acelasi timp student la trei facultati (Teologie, Medicina, Muzica) devine conducatorul grevei studentesti antirevizioniste si anticomuniste din 1946 de la Cluj, isprava pentru care va fi haituit decenii in sir de securitate si inchis pentru mai bine de sase ani in cele mai aprige inchisori.
Blazati si plini de ifose, cei mai multi teologi, calugari si ierarhi se perpelesc dormitand pe-aici in asteptarea raiului de dincolo. Calugarul Bartolomeu problematizeaza, este viu, neastamparat, plin de umor chiar si-atunci cand greseste. Unde vei mai gasi, cetitorule, marturii de o asemenea candoare: abia imbracat in rasa monahala, Bartolomeu recunoaste ca-l framanta platonic ochii migdalati ai unei calugarite?...
Apropiat u
