Hewlett Packard, una din cele mai mari companii de tehnologie din lume, a lansat noile solutii HP Integrity, care simplifica, uniformizeaza si automatizeaza procesarea pentru toate serverele si poate reduce costurile unei companii de 9 ori, potrivit lui Mark Payne, senior vicepresedinte EMEA pe divizia business critical systems.
Prezent in Romania pentru lansarea Converged Infrastructure, Payne a explicat care este urmatorul pas in tehnologie.
"Infrastructura convergenta este un concept care presupune aducerea la acelasi numitor a tuturor componentelor unui sistem IT dintr-o companie, de la servere si echipamente de stocare la retelistica si software de administrare. Solutia pe care o lansam astazi si pe piata locala constituie, practic, o platforma pentru viitoarele noastre operatiuni si inceputul unui nou drum in industria de profil", a declarat senior vicepresedintele EMEA pe divizia business critical systems.
Arhitectura noilor solutii permite clientilor sa implementeze, sa automatizeze si sa administreze simultan o suita completa de aplicatii care impart aceeasi carcasa si care folosesc aceleasi componente, instrumente si procese.
Noul portofoliu Integrity include servere, software si servicii care ofera utilizatorilor o fiabilitate a infrastructurii cu pana la 450% comparativ cu generatiile anterioare de echipamente.
"Lansarea acestor noi solutii are in spate o cerere mare venita din partea clientilor de simplificare a activitatii, de imbunatatire a performantelor, la un cost total redus. In functie de analiza infrastructurii unei companii, specialistii HP pot recomanda imbunatatirea sau inlocuirea infrastructurii IT a unei companii, prin care se pot reduce costurile de pana la 9 ori", arata Alexandru Ion, business critical servers category manager HP Romania.
Dupa cum sustin oficialii companiei, aceste solutii pot fi adopt