Anul trecut, pe vremea asta, îl sărbătoream, în curtea propriei case, cu bucurie (că încă era pe picioare) şi îngrijorare (pentru că era vizibil măcinat de boală), pe Adrian Păunescu. A plouat, a ieşit soarele, am plecat la emisiune, m-am întors de la emisiune. Nu mă puteam desprinde.
N-am vocaţie de cioclu sau de prezicător apocaliptic, dar parcă simţeam ceva. Când am plecat către Antena 3, m-a întrebat (cu un ton care aducea mai degrabă a neîncredere) dacă mă mai întorc. I-am răspuns că evident. Nu părea foarte convins. Când am revenit, în crucea nopţii, s-a luminat la faţă. Am rămas - cu marele Dorel Vişan, cu nişte cunoscuţi şi cu fidelii lui din Cenaclul Flacăra (care au cântat absolut înălţător) - până s-au pus scaunele pe mese, vorba consumatorilor de cursă lungă. Spre dimineaţă, deşi se vedea cu ochiul liber că se scurge încet viaţa din el, Adrian Păunescu prinsese culoare-n obraji.
Contrar obişnuinţei, eu am băut vin negru; nu alb, nu şpriţ. Îl adusese Dorel Vişan de la Cluj, îl începuse cât am fost eu în Antenă şi l-am terminat împreună, băut pe îndelete. S-a prelins ca viaţa...
Anul trecut, pe vremea asta, îl sărbătoream, în curtea propriei case, cu bucurie (că încă era pe picioare) şi îngrijorare (pentru că era vizibil măcinat de boală), pe Adrian Păunescu. A plouat, a ieşit soarele, am plecat la emisiune, m-am întors de la emisiune. Nu mă puteam desprinde.
N-am vocaţie de cioclu sau de prezicător apocaliptic, dar parcă simţeam ceva. Când am plecat către Antena 3, m-a întrebat (cu un ton care aducea mai degrabă a neîncredere) dacă mă mai întorc. I-am răspuns că evident. Nu părea foarte convins. Când am revenit, în crucea nopţii, s-a luminat la faţă. Am rămas - cu marele Dorel Vişan, cu nişte cunoscuţi şi cu fidelii lui din Cenaclul Flacăra (care au cântat absolut înălţător) - până s-au pus scaunele pe mese, vorba consumatorilor de
