Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPECIAL. Ce înseamnă retragerea pentru un fotbalist. Balint: "A fost cumplit! Visez şi acum că echipa intră pe teren, iar eu nu-mi găsesc o jambieră"

Publicat in Pro Sport, vineri 13 decembrie 2013 ·

Ce se întâmplă după ce noctura se stinge şi tu ieşi de pe teren pentru ultima oară? E o întrebare la care niciun fotbalist nu şi-ar dori să afle răspunsul. Cei mai mulţi jucători încearcă să rămână în balonul de săpun al vieţii de sportiv cât mai mult timp, dar, la un moment dat, organismul sau orgoliul se transformă în mesagerii care le transmit că drumul lor în fotbal s-a încheiat. "Retragerea este un moment de maturizare şi maturitate. În acel moment, jucătorul trebuie să devină responsabil pentru tot ceea ce înseamnă viaţă personală, viaţă financiară, tot. Pentru că acum nu mai au în spate un preşedinte, un medic, un psiholog, un patron, ci sunt pe cont propriu. Se lasă de fotbal şi trebuie să îşi găsească un nou loc în societate", explică psihologul Andreas Hniatiuc.

În România, un fan de fotbal de sex masculin se pensionează la 65 de ani, vârsta legală, apoi încearcă să supravieţuiască în limita celor câteva sute de lei primite după o viaţă de muncă. Un jucător de fotbal se pensionează cu trei decenii mai devreme, în plină floare a vârstei, şi - în accepţiunea fanului obişnuit - nu are nicio problemă financiară şi medicală, trece drept un privilegiat al soartei. ProSport a încercat să afle cât de mult îi afectează pe jucătorii de performanţă retragerea şi cum reuşesc să treacă peste şocul despărţirii de fotbal. Subiecţii au fost Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Basarab Panduru, Adrian Iencsi, Liţă Dumitru şi Iulian Chiriţă.

IIulian Chiriţă Ilie Dumitrescu Adrian Iencsi

“În primele luni ai un sentiment de libertate. Apoi, încet, încet, începi să visezi că intri în meciuri, că dai gol...” Ilie Dumitrescu, fost internaţional

“Nu voiam să se termine!”

Adrian Iencsi a jucat până la 37 de ani. Dorinţa fostului fundaş era de a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°