Proiectul de rectificare bugetară care urmează să fie aprobat joi de guvern prevede modificarea deficitului bugetar de la 1,9 % la 2,25 % din PIB, pe fondul majorării veniturilor bugetului general consolidat cu 0,62 miliarde lei şi a cheltuielilor cu 3,069 miliarde lei faţă de programul iniţial, potrivit Agerpres.
Rectificarea bugetară a fost agreată cu Fondul Monetar Internaţional şi, potrivit Consiliului Fiscal, noile ţinte sunt în concordanţă cu prevederile Legii 291/2011 privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în strategia fiscal-bugetară.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că la rectificarea de buget de joi cei mai mulţi bani vor fi alocaţi pentru asigurarea plăţilor reprezentând rambursările de pensii şi pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap.
"Problema este la prioritizare. (...) Sper ca mâine să aprobăm, să rezolvăm câteva dintre problemele cele mai grave moştenite - banii pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, câteva dintre echilibrările pentru reducerea arieratelor, adică datoriile pe care autorităţile locale le au la diverşi furnizori, problema finanţării sănătăţii, pentru că în bugetul aprobat în decembrie, anul trecut, banii pentru sănătate se termină prin septembrie", a afirmat premierul, prezent la o dezbatere a Ministerului de Interne pe probleme legate de administraţia locală.
Şeful Executivului a susţinut că, aşa cum a promis la momentul preluării guvernării, doreşte să pună exact "pe masă" cu toţi partenerii câţi bani sunt, care sunt restricţiile existente, prima fiind respectarea a ceea ce s-a stabilit cu FMI şi cu Comisia Europeană şi cum vor fi împărţiţi aceşti bani, destul de puţini.
Majorarea proiecţiei veniturilor bugetare se datorează pe de-o parte performanţei mai bune a veniturilor din impozitul pe venit şi salarii înregistrată la finele primului semestru al anului,