Sâmbătă, 9 iulie, o ţară întreagă va fi alături de Lucian Bute, boxerul român care luptă în direct la ProTV pentru al 9-lea titlu mondial. Gala "Campion pentru România" este fără doar şi poate unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, lista participanţilor numărând personalităţi de renume din toate domeniile. Invitaţi la eveniment vor fi Andra, care va cânta Imnul României, şi Adrian Ţuţu, câştigătorul emsiunii "Românii au talent". Acesta din urmă va interpreta o combinaţie între "E evident, românii au talent" şi "Sunt român, deci pot!". La final, susţine Ţuţu, vor fi şi câteva strofe compuse special pentru Lucian Bute.
Gala "Campion pentru România", primul meci al lui Lucian Bute în România, va fi difuzat sâmbătă 9 iulie, de la ora 20.30, în direct la ProTV.