„Sunteţi profesor/medic/pilot/inginer/economist/jurist ca să mă puteţi întreba despre asta?“ Replica aceasta trebuie s-o fi auzit măcar o dată în viaţă de la specialişti cu diplomă în aroganţă.

De asta s-au lovit toţi ziariştii în activitatea lor. Când abordezi un subiect, mai ales unul incomod, interlocutorii de diferite specialităţi găsesc argumentul suprem cu care să te încuie.

Pasămite, dacă nu eşti supercalificat, eventual să deţii un doctorat în domeniu, nu eşti îndreptăţit să ceri lămuriri, să pui întrebări fireşti, să ridici probleme. Căci înţelegerea şi rezolvarea lor ar ţine numai de o concepţie evoluată, pe care în opinia lor n-o ai doar prin simţ de observaţie, spirit analitic şi minte la purtător.

Specialiştii cu pricina, foarte mulţi dintre ei cu atribuţii de comunicatori, nu pricep că atitudinea lor superioară bruiază legătura pe care trebuie s-o creeze cu populaţia prin mass-media. Ei vor să transmită numai mesajele care le convin şi susţin că ziariştii o fac eronat, alarmist şi în necunoştinţă de cauză.

Cu siguranţă jurnaliştii nu sunt experţi în medicină sau aeronave, artă sau construcţii. Nici actorii nu sunt eroii cărora le dau viaţă, dar asta nu-i împiedică să îi întrupeze cu succes.

Ziariştii fac exact ceea ce trebuie: decriptează - cu ceva bătaie de cap - un mesaj închistat şi îl fac limpede, pe înţelesul tuturor.

Ceea ce experţii în cauză nu reuşesc, fie din suficienţă, fie pentru că nu vor să înfrângă ignoranţa, precum fac ziariştii-haiduci, cei care iau informaţia de la cei avuţi şi o dau la cei nevoiaşi.