Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LinkedIn a lansat versiunea în limba română

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 iunie 2011 ·

LinkedIn, cea mai mare reţea de socializare profesională, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, a lansat miercuri versiunea în limba română, a anunţat compania.

"Lansarea versiunii în limba română va veni în întâmpinarea numărului tot mai mare de utilizatori români care îşi creează conturi personale pe LinkedIn. Numărul nostru de membri din Estul Europei creşte continuu şi cred că LinkedIn are un potenţial puternic de creştere în această regiune", a declarat, într-un comunicat, Ariel Eckstein, director general al LinkedIn Europa.

Peste 400.000 de angajaţi din România au deja profiluri pe LinkedIn şi peste 1.000 de grupuri au legătură cu România. Companii mari precum Romtelecom, Petrom şi Romstal şi-au creat deja pagini dedicate pe LinkedIn.

Cele mai bine reprezentate trei industrii româneşti pe LinkedIn, în funcţie de numărul de utilizatori din România, sunt industria financiar-bancară, IT & servicii şi telecomunicaţii. Cele mai mari trei companii din România cu cel mai mare număr de angajaţi cu conturi pe LinkedIn sunt Petrom, BCR şi Romtelecom. "Peste 25 de milioane de profesionişti din întreaga Europa îşi creionează, în acest moment, identitatea lor profesională, îşi construiesc reţele de cunoştinţe şi valorifică la maximum informaţiile şi oportunităţile puse la dispoziţie de LinkedIn", a mai spus Eckstein.

Concomitent, LinkedIn a lansat şi versiuni în limbile turcă şi rusă, site-ul fiind disponibil deja în alte şase limbi de circulaţie internaţională, respectiv engleză, franceză, germană, italiană, portugheză şi spaniolă.

Compania, care are biroul central în California, a anunţat în luna ianuarie că doreşte să fie listată la bursă, fără să precizeze data. Între 2009 şi 2010, cifra de afaceri a LinkedIn s-a dublat, ajungând la peste 432 de milioane de dolari. Profitul net al companiei a fost, în 2010, de 3,43 milioane

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 21 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°