Executia bugetului general consolidat aferenta primelor opt luni ale anului s-a incheiat cu un deficit de - 7,9 miliarde lei, respectiv 1,27% din PIB, nivel ce permite incadrarea in tintele convenite cu partenerii externi (CE, FMI, BM) atat la finele trim. III cat si la sfarsitul anului. Subliniem ca pe primele 8 luni ale acestui an Romania a inregistrat un excedent primar de 0,05% din PIB (diferenta dintre deficitul bugetar si cheltuielile cu dobanzi), ceea ce arata ca politica bugetara este prudenta si sustenabila, se arata intr-un comunicat al Finantelor. Dupa ce in iulie bugetul a fost pe excedent, in august veniturile au scazut cu 1,7% fata de august 2012, in timp ce cheltuielile au urcat cu 10%.
Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 131,2 miliarde lei, reprezentand 20,9% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari in termeni nominali fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Incasarile din impozitul pe profit s-au redus cu 0,8% fata de aceeasi perioada a anului 2012, aceasta evolutie fiind determinata de reducerea incasarilor de la bancile comerciale.Incasarile din impozitul pe venit au crescut cu 8,2% datorita cresterii veniturilor salariale, ca urmare a reintregirii salariilor personalului bugetar, a cresterii punctului de pensie si a majorarii salariului minim de la 1 februarie 2013 si respectiv 1 iulie 2013.Fata de aceeasi perioada a anului precedent, veniturile din TVA au crescut cu 3,7%, in conditiile in care incasarile din TVA au crescut cu 4,1%, in timp ce rambursarile de taxa au fost cu 6,9% mai mari. Accizele au crescut cu 1,5% ca urmare a majorarii accizei la motorina, bere si tigarete precum si a influentei cursului de schimb luat in calcul la plata accizelor.Cresteri semnificative s-au inregistrat la incasarile din dividende (+ 242 mil. lei) precum si la taxa pe utilizarea bunurilor (+2,0 mld. lei), in principal, ca urm